Un roman despre Zelda Fitzgerald... Cine o mai fi și asta, înafară de faptul că era soția lui Scott Fitzgerald, încât să merite un roman întreg? Din primele pagini ale romanului m-a fascinat personalitatea complexă acestei femei, care s-a remarcat în multe feluri și nici într-un caz nu se limita la a fi "doar" consoarta scriitorului. Opera lui Scott Fitzgerald nu ar fi fost aceeași, fără suportul și prezența acestei femei incredibile, părerea mea :) (deși sunt care susțin că ea l-ar fi tras înapoi). Autoarea reușește cu succes să descrie atmosfera Americii anilor 20, valorile conservatoare ale sudului de o parte, în contrast cu lipsa de inhibiții și exuberanța New York-ului. Prezintă o tânără îndrăgostită și confuză, care păstrează o parte din valorile Vechiului Sud, dar naivă și fascinată se aruncă într-o lume total lipsită de convenționalism, trăiește o viață complet diferită de rutina valorilor pe care le-a văzut in propria familie.
Este o operă de ficțiune, dar bazată pe viețile unor oameni reali, despre care s-a scris mult, s-a povestit și bârfit și mai mult. Potrivit autoarei scopul cărții nu era redarea exactă a faptelor, ci mai degrabă conturarea "călătoriei emoționale a personajelor". Ceea ce i-a reușit fără doar și poate. Trăiești alături de personaje relațiile lor furtunoase, îl condamni și îl urăști pe Hemingway, nici nu știi cum să te raportezi la Scott Fitzgerald, soțul, o compătimești pe Zelda și o înțelegi în același timp, și îți este milă de fetița, care a nimerit într-un cuplu, care nu știa cum sa facă față unul celuilalt și responsabilităților de viață și de părinte.
Este o carte pe care nu o poți lăsa din mână, atât de bine scrisă, încât ar fi putut să povestească eroina însăși. Este un roman mai degrabă trist, dar care totuși ți-ai dori să mai aibă încă un volum care să te țină lipită de fotoliu. :)