Am citit un articol care susținea acest lucru.

Și ăsta era doar titlul. Fiecare frază care urma era din ce în ce mai misogină. O descriere amănunțită despre cum ar trebui să fie o femeie care este și soția ideală, conform standardelor autorului. Să își recucerească bărbatul cu fiecare ocazie, „să se renască de fiecare dată alături de ei”, să fie „și doamnă, și copilă, și mamă...iar uneori și amantă”. Că doar bărbatul e vânător și dacă nu are pentru ce lupta, se plictisește. Aici n-am înțeles exact...e vânător sau războinic până la urmă? Dar eu, ca femeie, de ce aș vrea un războinic/vânător plictisit în casă? De ce aș deveni războinică pentru ceva care e deja pierdut?

Cică noi, femeile devenite soții (ca și cum am deveni o altă specie) uităm să ne mai seducem soțul, să-l provocăm să ne cucerească din nou. Așa o fi. Dar cine îl oprește pe bărbat sa cucerească fără să fie provocat? Sau dacă cineva îi pune farfuria pe masă nu mai merită cucerită?

Ce fel de relație/căsnicie este aceea, în care o femeie nu poate fi ea însăși? În momentul în care trebuie sa joace rolul amantei, ( nu vorbim aici de picanterii consensuale din dormitor) ca să-și păstreze partenerul, cred că acea relație nu merită păstrată.

Da, sunt de acord că multe căsnicii se termină cu divorț după 10 ani. La fel, multe căsnicii continuă numai din cauza copiilor sau din cauza obișnuinței. Dar nu cred că secretul este să creadă lumea despre tine ca ești amantă. Cred că cel mai bine este să vadă lumea cât ești de fericită în rolul de soție iubită, împlinită. Dacă fiecare dintre parteneri iubește și nu îngrădește, relația va înflori, și nu va trebui vreodată să joci roluri în societate ca să ai o relație fericită.

Pe de altă parte, cine spune că doar femeia e responsabilă de revigorarea relației? De unde și până unde cade sarcina asta exclusiv pe umerii unei femei? Ești aici să fii fericit/ă, indiferent dacă ești bărbat sau femeie, soț sau soție, amant sau amantă. Este o responsabilitate prea mare pentru oricine, să își asume fericirea partenerului. Fiecare dintre noi e responsabil/ă pentru propria fericire și atât. Iar partenerul va fi fericit pentru fericirea noastră, cu siguranță.

Doamnelor și domnișoarelor... sfatul meu este să iubiți și lăsați-vă iubite, răsfățați și lăsați-vă răsfățate, comunicați-vă nevoile și ascultați cu atenție, dăruiți și primiți cu bucurie. Îndrăzniți să fiți voi înșivă, iar partenerul vă va iubi pentru asta pana în adânci bătrâneți.

Sper, pentru fetița mea, ca generația ei de băieți să nu crească cu asemenea idei superficiale. Să învețe să respecte și să iubească, nu sa caute un robot care face copii, curățenie, mâncare, toate astea cu zâmbetul întipărit pe față...e amantă...și plânge de nefericire când e singură.

Mi-e și milă de autorul articolului. Vă dați seama cât de nasol poate fi să dai vina pe femei pentru orice relație eșuată. Să dai vina pe altcineva pentru propria nefericire este una dintre cele mai neproductive lucruri care ti le poți face. Pentru că așa, aștepți întotdeauna de la altcineva ceva..., ceva care este doar la un gând distantă, în interiorul tău.