Pentru a fi mai fericit, trebuie să dezvolți o strategie proprie și personalizată.

Fericirea este ceva, din care toți vrem cât mai mult. Credem că nu o simțim suficient de des, sau suficient de puternic, sau pare că alunecă printre degete mult prea ușor.
Majoritatea "căutătorilor de fericire" citesc zeci de cărți și articole, fără a se simți mult mai aproape de fericirea pe care o doresc în viața lor. Dacă e și cazul tău, să nu-ți faci griji! Să citești despre practicile care cresc nivelul de fericire, este un prim pas. Dar cheia, este aceasta: un plan strategic de acțiune, pentru a-ți crește nivelul de fericire!

Să-ți planifici creșterea fericirii este mai important decât își dau seama majoritatea oamenilor. Dar gândește-te: Ai coace un tort fără o rețetă? Te-ai duce într-o călătorie în sălbăticie fără o hartă? Știm intuitiv, că un plan, un ghid sau o hartă face mult mai ușoară navigarea pe un teritoriu nou, necunoscut. Dacă fericirea durabila este concept nou, necunoscut pentru tine, atunci ai nevoie de un plan, o strategie pentru atingerea obiectivelor (fericirea durabilă).

Cum să faci un plan eficient de creșterea fericirii?

Cel mai bun mod de a-ți clădi o viață fericită este: 1. să fii strategic și 2. să-ți dezvolți aptitudinile de care ai nevoie în acest scop.
Să luăm ca exemplu: cunoștințele la matematică. Știi ca ești excelent la adunare, dar mai puțin bun la înmulțire. Este puțin probabil ca exersarea adunării te va face mai bun la înmulțire. Pentru a fi mai bun la înmulțire, trebuie sa exersezi înmulțirea! Iar abilitățile tale de matematică, ca întreg, nu se vor îmbunătăți, până nu exersezi înmulțirea.

Aceeași logică se aplică și în cazul fericirii. Se pare că fericirea nu este ceva ce putem sa găsim, sau să devenim - mai degrabă învățăm aptitudinile fericirii, exact cum am învăța orice alte deprinderi. Cel mai probabil ești deja foarte bun la unele aptitudini care duc la fericire, dar mai puțin bun la altele. De exemplu, poți fi foarte optimist, dar mai puțin empatic. Prin practicarea optimismului, este puțin probabil că vei deveni mai empatic. Astfel aptitudinile tale de fericire, ca întreg, se vor îmbunătăți mai mult dacă vei petrece timp cu practicarea empatiei, care e una dintre slăbiciunile tale.

Unele dintre cele mai eficiente cercetări din domeniul sănătății mintale se bazează pe acestă idee: dacă suntem mai slabi la o aptitudine cognitivă, comportamentală sau emoțională, atunci este nevoie sa îmbunătățim această competență, în vederea îmbunătățirii sănătății mintale. Din anumite motive, psihologia pozitivă rareori se folosește de această perspectivă importantă. Dar a fost demonstrat că îmbunătățind slăbiciunile legate de fericire și transformându-le în puncte forte, vei avea mai multe aptitudini dezvoltate și, ca rezultat, vei fi mai fericit.

"Știința învățării" arată că abordările de genul "învățare personalizată" sunt mult mai eficiente decât abordările general valabile ("suntem la fel, învățăm la fel"). O abordare personalizată te poate ajuta să înveți abilitați la care ești slab, aptitudini care te preocupă și pe care poți construi. Abordările personalizate au ca rezultat învățarea mai rapidă, mai distractivă și mai eficientă, deoarece se focusează pe nevoi, interese, și abilități unice și personale.

Cum să descoperim care sunt punctele forte și slăbiciunile noastre legate de fericire ? Vezi cum abordezi următoarele aspecte în viața ta de zi cu zi:

Gânduri pozitive despre sine

Acceptare: Capacitatea de a te accepta și a-ți accepta sentimentele, fără a te/le judeca.

Auto-evaluare pozitivă: Capacitatea de a te vedea ca un om bun, merituos.

Claritate: Capacitatea de a înțelege ce apreciezi și cine ești.

Reevaluare pozitivă: Capacitatea de a-ți schimba gândurile într-un mod, care te ajută să experimentezi emoții pozitive mai durabile, mai intense și mai frecvente.

Gânduri pozitive despre alţii

Empatie: Capacitatea de a te pune în "pielea" altei persoane și de a vedea lumea din perspectiva acesteia.

Recunoștință: Capacitatea de a fi recunoscător pentru experiențele și oamenii pe care îi ai în viața ta.

"Letting go": Capacitatea de a renunța la rumegarea și retrăirea situațiilor negative.

Comportamente pozitive care implică sinele

Planificare: Capacitatea de a dezvolta strategii eficiente și de a întreprinde acțiuni care te duc către obiectivul ales.

"Growth mindset": Convingerea că punctele tale forte se pot dezvolta prin muncă și dăruire.

Îngrijirea de sine: Capacitatea de a rezista tentațiilor nesănătoase, și de a renunța a le privi ca mijloc de a găsirea/creșterea fericirii ( droguri, alcool, cumpărături,mâncare).

Prioritizarea pozitivității: Capacitatea de a face timp, în mod constant, pentru activitățile care te încântă.

Comportamente pozitive care îi implică pe ceilalți

Bunătate: Capacitatea de a fi prietenos, generos, și atent cu alții.

Autonomie: Capacitatea de a rezista influenței altora, de a lua propriile decizii independente și de a acționa bazându-te pe valorile personale.

Expresivitate: Abilitatea de a comunica și a împărtăși cu ușurinţă și cu încredere aspecte intime cu alții.

Odată ce îți identifici punctele forte și slăbiciunile legate de fericire, alege o abilitate, care crezi că este o slăbiciune a ta. Aceasta poate sa îți sară în ochi imediat. Dacă nu, gândește-te dacă ai tendința, de exemplu, să fii slab la toate aptitudinile legate de gânduri pozitive despre sine. Poți începe prin a te concentra pe una dintre acestea.
Este important să nu încerci să dezvolți prea multe aptitudini odată. Dacă te concentrezi pe prea multe lucruri, vei avea dificultăți în a progresa pe oricare dintre ele. Dar dacă te simți entuziast, poți alege și a doua aptitudine de exersat, dacă tu chiar crezi că te vei bucura de practică.

Când ce ai decis pe ce abilități vrei să lucrezi, gândește-te cum și când vei exersa. Fă un plan cum să practici, să dezvolți aceste abilități, câte puțin, în fiecare săptămână, timp de câteva luni - și ai sa vezi cum îți crește, încet, dar sigur sentimentul de fericire.