Procrastinare....termenul îmi era necunoscut, nu și acțiunea :). O știam drept tragere de timp, amânare, delăsare...Drept dovadă cartea stătea în bibliotecă de cel puțin doi ani. Am început să o citesc de vreo două ori, dar numai a treia oară am reușit să o și termin. Adevărul este că, din punctul meu de vedere, prima parte a cărții nu e foarte captivantă. Sunt prezentate studii și cercetări legate de subiect, cum afectează viața de zi cu zi această delăsare, cum pot afecta amânările economia unei țări, care sunt motivele psihologice șamd. Imboldul de a citi mai departe mi l-a dat promisiunea autorului că mai spre final vor fi și idei și sfaturi practice de a evita procrastinarea.

Groaza cu care procrastinatorii privesc îndeplinirea unei sarcini le consumă mai mult timp decât actul în sine al săvârșirii ei. - Rita Emmett

Cu alte cuvinte nu mai trage de timp, termină cartea de citit și apucă-te de treabă. În a doua parte găsești idei cum ar fi stabilirea unei serii de țeluri provocatoare dar realizabile, tehnici de vizualizare, inventarea unor jocuri pentru activitățile de rutină sau plictisitoare sau aprecierea randamentului cu instalarea unor aplicații pe calculator care identifică obiceiurile de lucru.

Important este să aplici metodele descrise/sugerate în carte, pentru că, evident, doar citind cartea nu vei obține rezultate vizibile și vei rămâne cu frustrarea binecunoscută de "aș fi putut să fac mai mult sau mai bine dacă m-aș fi pregătit mai din timp și nu aș fi amânat lucrurile". Tehnicile se aplică pas cu pas, să ai timp să te obișnuiești cu o noua rutine în viața ta.
Este o carte de citit chiar dacă procrastinarea nu este o problemă presantă în viața ta, metodele descrise te pot ajuta să-ți organizezi mai bine timpul, de care ne plângem toți că nu avem suficient.