De fiecare dată când particip la vreun eveniment susținut de copii, mă umplu de energia lor pozitivă și mă emoționează până la lacrimi entuziasmul lor plin de inocență. Stau acolo și mă holbez la ei cu un zâmbet tâmp pe față și cu sufletul plin de recunoștință. Asta se întâmplă la serbările de Crăciun, la început și sfârșit de an școlar, la serbări de 8 martie sau orice alt eveniment la care își prezintă talentele copilașii.
Zilele astea am participat la concursul de majorete al fiicei mele. Copilașii au dansat, au mai greșit pașii, s-au încruntat, au zâmbit, dar mai ales s-au simțit bine. Se vedea pe ei că se implică, se concentrează să iasă totul bine, iar dacă nu au luat locul I, a fost foarte multă bunăvoință și entuziasm. Îți venea să mângâi fiecare copil în parte și sa îl feliciți pentru efortul depus și să te bucuri pentru ei alături de restul părinților prezenți.

Dar acest eveniment a fost puțin altfel. Bucuria mea a fost umbrită de niște nervi pe care cu greu le-am stăpânit. În rândul juriului au apărut două doamne, renumite dansatoare (foste, pentru că vârsta nu le mai permite sa zburde pe scenă), iar acum devenite antrenoare de dans/balet, au fost invitate să jurizeze niște copilași. Tot respectul pentru realizările lor într-ale dansului, dar...aceste distinse doamne stăteau la masa juriului, neschițând nici măcar un zâmbet, învârtind niște foi, discutând ascunse după ele. Povesteau cu nonșalanță în timp ce echipe de dansatoare/majorete emoționate își prezentau numărul în fața lor. Total lipsite de orice fel de emoție, interes sau bun simț, cu greu au reușit să dea măcar impresia că sunt atente la ce se întâmplă în fața lor.
Înțeleg că organizarea a lăsat de dorit, înțeleg că poate te strâng pantofii, că n-ai mai fost la baie de două zile, că te simți superioară acestor copii și nu prea îți pasă de începători, dar pentru numele lui... cine vrei tu...bagă-i în seamă!!!! Fii atentă la ei măcar din bun simț!!! Pentru că de aceea ești acolo, la masa aceea!!! Ca să te uiți la ei cum încearcă să rămână în linie, să-și respecte coreografia, să rămână cu zâmbetul pe buze în timp ce își numără pașii. Ai atâta bun simț și omenie să le acorzi atenție!!! Sau măcar să te prefaci că le acorzi atenție în timp ce te întrebi ce naiba cauți acolo, printre acești începători.
Același lucru întreb și eu...ce naiba cauți între copii dacă, se vede de la o poștă, că nimic nu te poate face sa zâmbești...nici măcar inocența greșelilor unor copii.