Niciodată istoria, ca materie școlară nu a reușit să mă fascineze. Această carte am cumpărat-o după ce am urmărit un documentar despre Ecaterina cea mare. Documentarul prezenta evenimentele istorice, dar prea putin a reușit să surprindă personalitatea fascinantă a țarinei.

Cartea descrie evenimentele istorice ale vremii, dar atât de bine și fluent, încât ai senzația că citești un roman pe care nu îl poți lăsa din mână. Surprinde minunat atmosfera vremurilor și de la Curtea Rusească, care se schimba odată cu schimbarea domnitorului. Domnitor care este atotputernic în adevăratul sens al cuvântului. Privind din zilele noastre este incredibil, cum se putea da o lege care interzicea sa porți barbă ( viza bărbații bineînțeles, că femeile scăpau de firele de pe bărbie și fără lege :)). Pornind de la obiceiul de a mărita fetele de la vârste fragede în scopuri politice cartea prezintă drumul anevoios, din toate punctele de vedere, prin care ajunge Sophie Friederike Auguste (viitoarea Ecaterina a II-a ) la curtea Elisabetei I. Era chemată pentru evaluare cu scopul de a fi soția moștenitorului tronului Rusiei, Marele Duce Petru.

Nu mi-aș dori să o am ca domnitor (nici măcar șefă de birou), dar incontestabil m-a fascinat personalitatea complexă și puterea ei de a merge mai departe, orice s-ar întâmpla, cu fruntea sus. Umilită, descurajată, călcată în picioare și-a croit drum pentru a-și atinge visul de a ajunge țarina Rusiei.

Cu gânduri liberale, dar fapte autocrate reușește să impună respect într-un mediu în care oamenii se schimbă in cele mai neașteptate momente, iar intrigile și șușotelile răutăcioase sunt la ordinea zilei.

Autorul creionează prin paginile cărții cu foarte mare dibăcie atmosfera și cultura vremurilor, încât îți vine să te scarpini sub peruca imaginară, care ascundea părul slinos, nespălat de multe zile al curtenilor. Palatele împodobite cu aur și pietre prețioase ascundeau cocioabele, care luau foc de la prima scânteie căzută din soba care te afuma mai rău ca pe o șuncă, împărăteasa avea mii de rochii și se participa la baluri și ospățuri care ar fi săturat mii de oameni pentru luni întregi.

In concluzie este o carte de citit... chiar dacă nu reții toate numele și anii, ca la ora de istorie, dar cu siguranță îți vei dori să vizitezi Rusia, să poți vedea cu ochii tăi clădirile și monumentele care poartă amprenta acestei femei remarcabile.